Cosmin Achim este gata să revină pe gazon după o perioadă lungă de timp! Din informațiile ProSport, fotbalistul suspendat pentru pariuri va juca în al treilea eșalon al fotbalului românesc.
Aflat ultima oară la Petrolul, Cosmin Achim va juca până în iarnă pentru ACS Sport Team, echipă care va juca în al treilea eșalon al fotbalului românesc.
Ajuns la aproape 29 de ani, Cosmin Achim nu vrea să renunțe la fotbal după perioada lungă în care a lipsit, convins fiind că încă mai poate să facă față chiar și la nivelul primului eșalon.
Format la Academia lui Gheorghe Hagi, Cosmin Achim va evolua timp de câteva luni în tricoul celor de la ACS Sport Team. Această formație va reprezenta Bucureștiul în al treilea eșalon, alături de CS Dinamo, Progresul Spartac și ACS FC Dinamo, echipa lui Nicolae Badea.
Sâmbătă, de la ora 18:00, noua echipă a lui Cosmin Achim va juca la Ștefănești, în prima etapă a noului sezon din Liga 3. Cele două formații se află într-o serie cu echipa a doua a Petrolului.
Cosmin Achim speră să devină repede un om de bază la ACS Sport Team, mai ales că s-a pregătit alături de Dan Curtifan, fostul antrenor al lui Florinel Coman din perioada în care internaționalul român s-a aflat la FCSB.
„Mă ajută și familia, este alături de mine. Am un moral puternic și voi reveni în fotbal”, a fost promisiunea lui Cosmin Achim, care în urmă cu zece ani evolua pentru echipa U19 a României.
Dorit și de nou-promovata în Superliga Unirea Slobozia, Cosmin Achim a fost convins de Viorel Ferfelea să joace cel puțin până în iarnă pentru ACS Sport Team. Fostul jucător al Sportului, trecut prin carieră și pe la Universitatea Craiova, a ales să o pregătească pe ACS Sport Team după ce s-a despărțit de Agricola Borcea.
Fundașul vrea apoi să revină la un nivel mai bun, în condițiile în care a îmbrăcat tricoul celor de la FC Voluntari timp de aproape zece ani. Acum, ilfovenii se luptă pentru a reveni în elita fotbalului românesc, așa că n-ar fi exclusă o revenire a lui Achim la Voluntari, acolo unde a cucerit Cupa României, dar și Supercupa României.
„Sunt foarte dezamăgit. Efectiv m-au decapitat, dar nici gând să renunț la fotbal. Cum să fac asta? Am aflat din ProSport ce decizie s-a luat. Mă antrenez singur în continuare, dar mi se pare că se face o mare nedreptate din partea celor de la FRF”, spunea Cosmin Achim, spre finalul anului trecut, în condițiile în care spera într-o pedeapsă mai blândă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER